Un defect de contracarat în peisajul sexual actual este insolenţa. Aceasta e o zonă zgomotoasă, o formă dezlînată a impetuozităţii, o debordanţă vicioasă, neconsacrabilă. Insolenţa nu este niciodată dezinteresată, ci mizează pe o satisfacţie mecanică, care biciuie birjăreşte simţurile, cu grosolănie. Din pricina acestor componente ale sale, nu există extaz sexual provocat de insolenţă, ci doar o tensiune guturală care frizează străfundurile, fără să le parcurgă de fapt. Ardoare poate exista, în acest caz, într-adevăr, dar nu extaz; întrucît obrăznicia erotică nu îngăduie nici tandreţea, nici seducţia, ci le dispreţuieşte pe cele două.
