Paralizaţii sau mortificaţii trăiesc un coşmar în ceea ce priveşte propriul lor corp metamorfozat într-un fel de cutie craniană zgîlţîită tot timpul de spasme, schisme şi alte lucruri de acest fel. Este un soi de circ în care îmblînzitorul de fiare e sfîşiat pe îndelete de tigrii săi pe care se vădeşte că nu îi cunoaşte deplin şi cărora nu este capabil să le repereze sălbăticia impetuoasă şi să le facă faţă. Mortificaţii sunt nişte auto-abuzaţi: nu cunosc deloc plăcerea, pentru că nu ştiu ce este aceea stare hazlie, vioiciune, lejeritate ori alte astfel de staze necomplicate, simple, dar care fac să nu existe abandon, frustrare, ranchiună şi părăsire de sine. Ca un mereu nou născut, trupul se cuvine a fi alintat, răsfăţat, tachinat în mod delicat.
