oglinda

Oglinda este dorința noastră de a privi cartezian tot ceea ce ar putea fi ascuns sub pat.

alienare și congelator

În cadrul nostru domestic alienarea este întotdeauna înmuiată în lichidele obișnuinței. Când funcționăm, însă, înafara spațiului de locuit, alienarea e ca un frigider aruncat în stradă. După ce a fost folosit vreo 20 de ani nu mai e bun nici la fiare ruginite. Chiar dacă, totuși, ar mai putea fi folosit ceva: congelatorul ca paravan împotriva celorlalți.

melancolia convulsivă

Există melancolie pur și simplu, normală, și există melancolie convulsivă. Șansa melancoliei convulsive este aceea de a fi atît de agresivă încît să descarce emoțional asemenea unui șoc electric. Adevărat că după aceea bietul om este, pentru un timp oarecare, o legumă ușor de prăjit și fiert, ba chiar și de tăiat în bucățele. Melancolia convulsivă nu minimalizează și este saturantă. Te cam satură de tot, inclusiv de literatură.

estetica perversiunii

Literatura ne învață că există și o estetică a perversiunii și că aceasta nu depinde neapărat de specularitate verbală ori de violență detabuizantă. Dar investirea estetică, în acest caz, fie și la limita minimă, tot are un gust fetid. Literatura în sine este o formă de perversitate prin faptul că posedă mecanisme de aureolare inclusiv ale dimensiunilor oripilante. Important este să existe o poveste care să distragă atenția sau, dimpotrivă, să fascineze adictiv chiar prin abominabilul său picurat chinezește în căpățânile noastre de cititori.

utopia

Utopia are întotdeauna nevoie de minorităţi rebele şi aiuritoare, care să încurce sensul înţelepciunii canonizate. După ce utopia se duce pe apa sâmbetei, înţelepciunea revine la suprafaţă cu lancea ei de carton.

militantism

Există o anumită decrepitudine morală care nu este acelaşi lucru cu amoralitatea sau imoralitatea. Decrepitudinea aceasta este mai degrabă o trăsătură de caracter adaptată la împrejurări. Deranjant este mai cu seamă militantismul acestei decrepitudini care ţine să aibă chiar reputaţie!

abisalitate

Vorbim astăzi (şi) despre abisalitate, dar termenul este indecis şi alunecos. Abisalitatea ca reflex psihic sănătos şi nesănătos în acelaşi timp. Abisalitatea ca o catabază de împrumut interior. Abisalitatea ca epatare intelectuală. Mă întreb dacă există abisalitatea silenţioasă pur şi simplu.

insaţiabilitate

Sîntem insaţiabili în a vorbi despre noi. Este refrenul preferat şi obstinat. Analiştii spun că lucrul acesta se numeşte auto-inflaţie şi că e cît se poate de păcătos, pentru că exclude transcendenţa. Că este o formă de juisare psihică fatală în care identitatea proliferează maladiv. Insaţiabilitatea de sine a ajuns drog.

Experienţa în (prin) scris nu este, nu poate fi un garant al vieţii: uneori, viaţa o ia pe coclauri şi trece dincolo de scris, într-o zonă tranzitorie care nu poate fi descrisă prin nimic. Nu glumesc: chiar nu poate fi.

generaţie

Fac parte dintr-o generaţie care nu mai aparţine de o matrice exact conturată. Fierbinţeala mea este în acelaşi timp rece şi nervoasă, cu pori sfîrtecaţi uşor, cu transpiraţie aridă.